Fetiţă sau zână cu părul de ploaie
te-mprăştii aiurea, în trup rourată
timidă din apă crescută. dar iată
o gean-arcuită îţi cade-n noroaie
Te strâng - tu te spulberi în rouă pe dată
dar simt cum pătrunde făptura-ţi şi-nmoaie
o inimă albă ce fost-a bălaie
o spală. tresaltă în piept iar curată.
Îmi simţi iar bătaia din atrii vioaie
si plângi în surdină cu faţa plecată
de n-ar fi lumina aşa … fără pată
aş spune că tu eşti amurgul cu straie
Se curmă iar ziua - o nucă ciudată
când umbrele negre se-aşează pe foaie
mireasa dispare, cu păru-i de ploaie
şi cartea se-nchide, pe-un raft aruncată.
foarte frumoasa poezie :*