bunica şi-a luat ultima-mbucătură de pâine şi ceai
a sărutat nepoţii
cruciuliţa de lângă pat
a îmbrăcat cămaşa de noapte cu
flori brodate pe mâneci
noaptea era tânără, atât de tânără ca sclipirea
licuricilor intre doua secunde desperecheate.
s-a trezit a doua zi
aceasta este ora în care eu am murit
şi-a spus
unde sunt îngerii să le împletesc din lână
şi apă
o aripă nouă
sub care să îmi odihnesc oasele
sfărâmate de pasul fecioarei în negru
“deschideţi poarta soarelui”
ce refren vechi
nu l-am uitat
uitată sunt
în el
bunica s-a trezit îngerii îi făceau cu mâna
din depărtare
se credea într-un tren care ducea spre
nicăieri
doar iuli - migdala ei de nepoată
îşi răsucea zâmbetul pe fruntea rece
a bunei
buni…
ia-mă în braţe
uite şi azi a plecat trenul fără tine
îţi dau trenuleţul meu chinezesc, buni
să-i zdrobim vagoanele, şinele, locomotiva
să ne scrijelim mâinile în plastic
până când şi ziua asta
îşi va pune
sieşi
punctul…
pupă, migdalato, icoana
şi fă-ţi cruce.
