adâncă acea cofă din care am băut apa interzisă
când
în proximitatea existenţei tale de vis căzut între nămeţi
îmblanzeam lupii albi
cu pupile grele de poveste
şi am băut-o până la fund
într-o alegorie a unui nimeni însetat
între două culmi drepte de gheaţă
cu istoria propriului eu
încrustată pe curbele însingurate ale banchizelor
singura pată fierbinte din lirica acelui moment
şi m-am încălzit din iubire până când
am început să te
recunosc.
