izvorul ce nu seacă niciodată
se-ntinde undeva, pe o planetă
acolo-i Micul Prinţ. şi o cometă
cu gândul o pictează-nfiorată…
acolo creste lemnul de mahon
şi scorţişoara dulce, visătoare
chemându-si fraţii repezi, dinspre soare
le mângâie pe toate - un foton
izvorul ce nu seacă niciodată
e pe sub sorii gemeni ce-s rotiţi
să lumineze picuri infiniţi
cu care plânge apa lui curată
dar răsucindu-si trupul, incoloră
se-alintă floarea cu-ale ei şuviţe
făcând cu mâna către garofiţe
ce cresc departe, pe o Terra-soră
perpetuă şi dulce transformare:
izvorul ce nu seacă niciodată
apropie iar floarea fermecată
de Micul Prinţ - secunda parcă moare
şi timpul stă, parcă, să se despice
izbindu-se în lemnul de mahon
când găuri negre sorb acel foton
cel de pe urmă-n ale razei spice.
