Cum să îți spun, Mădălina…
vinul ăsta pe care îl țin, încă, aproape de mine, cafeaua, țigara,
malaxorul acesta de vicii din care iese, acum, glezna ta alba
mai bine nu îți spun
cât de mult am băut, apoi m-am drogat,
de fapt, începuse sa plouă cu scrum și cu vin … apoi și cu
apa în care te cufundai tu ca rățuștele, așteptând încă la ușă, în pelerina
aceea a ta, pe care o acopereai doar cu coapsele, nevăzutele, mincinoasele
tale rățuște
cum să îți mai spun, Mădălina
cum să
cum?
așternuturile se usucă, acum, în plin soare
pe atunci însă îți deschideam ușița aceea ascunsă
cu mâinile prăfuite, în care adunasem întreg zmeurișul acela-nspinat
care mirosea ca pielea ta alba
Mădălina
apoi douăzecișiuna de luni care tocmai se spălaseră
pe picioare
în apa aia de ploaie
și pe acelea le strânsesem, chircindu-mă-n noapte,
te-am cam dorit
Mădălina
aș fi băut gândul tău crud, sânul tău, până
când, te-ai fi hrănit tu cu mine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s