Despre cer o să-ţi spună, despre nori niţel şui, negricioşi, care încă se caută unii pe alţii, bolnăvicioşi, obosiţi, grei de zarvă. Despre Dumnezeu o vei simţi spunându-ţi, apoi despre lauri. O femeie este ca o picătură căzută din cer. O guşti, o salvezi la tine pe frunte, în cele din urmă, o să îţi cadă pe buze, uimindu-te. Îi salvezi, mai întâi de toate, picioarele, păşeşti odată cu ea.

Te bucuri de satinul pielii ei. De baticul pe care îl va purta, duminica. De rănile şi trandafirii de pe genunchii ei. De copiii din ea, din pântecul ei. De genele ei de diamant.

Şi nu ştii de ce moartea vine ca un cutremur să îţi ia totul, chiar şi sufletul să ţi-l ia. Sufletul acela amărât, în care ea şi-a ascuns, odată, preafrumoasele ei picioare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s