Să mă duc să cer niște pământ pe care tu
să îți așezi, în sfârșit, picioarele,
oboseala lor încâlcită,
niște pământ, domnule M, pentru năprasnica lor oboseală,
să mă duc să cer niște coajă de copac pe care tu să
scrijelești ce mai simți,
ce mai spui,
despre pământ,
dacă îți vine mai bine, desigur, paloarea lui cea de seară,
sau nestematele, poate,
sau caisele putrezite-n adânc?

Să aduc, prin urmare, pământ
din pământul în care nechează semințe
ori oase de mânji?
Să trezesc
așadar
sfâșiata lor nerăbdare
în care toate nechează, de treci?

(…)

Sau poate ar trebui să cer niște pâine
să hrănesc, cumva foamea aceasta năprasnică
pătrată
din care am luat amândoi, doar puțin..

Sărăcie să cer, poate boală? Ochi de mag?
Un nor doar al meu ca să-l beau?
Șuvițe din aur să am? Pe deget, safir?
Să beau dintr-un pocal de argint? Rubine și aur să beau?
Ori
Pentru mâinile tale, balsam? Să cer asta?
Să îmi cer înapoi coapsele, amândoi ochii
ori oasele mele violet, azi bolnave?
Să îmi cer, poate, oasele? Dreptul la oase să-l cer?
Ori apa pe care am purtat-o în mâini?

(…)

Pe aici, totul miroase-a pădure
e frig
foarte frig
și totul miroase a hribi și-a pădure
Sub pământul tău e război
cu gust de pădure.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s